În episodul doi a seriei de podcast-uri Flexibilithink am discutat despre dificultatea de a schimba un comportament în ciuda faptului că ne dăm seama de consecințele negative ale acestuia asupra noastră și în ciuda faptului că formulăm la nivel conștient intenția de a-l schimba. Motivul pentru această dificultate îl reprezintă faptul că acel comportament servește o funcție pentru noi, această funcție se numește funcție de contact. Despre ce înseamnă aceasta, cum se formează și cum o funcție de contact devine problematică voi discuta în cadrul acestui articol.
În primul rând să clarific termenul funcție de contact. Acesta este un termen destul de pompos care se referă la interacțiunea dintre persoană/organism și mediul în care trăiește. Persoana/organismul interacționează cu mediul său pentru a exista în el. Această interacțiune este reprezentată de: (1) percepțiile pe care omul și le formează despre mediu și (2) comportamentul pe care îl manifestă pentru a răspunde la solicitările acestuia. De exemplu, felul în care interpretezi o situație anume, precum și modul în care te comporți în acea situație reprezintă contactul tău cu aceasta. Dacă aștepți în rând la un ghișeu și îți spui în gând cât de groaznic este să trebuiască să aștepți, aceasta reprezintă o modalitate de a interacționa cu situația respectivă, acea percepție are o funcție de contact. Să îți pui căști în urechi și asculți muzică în timp ce aștepți reprezintă o altă interacțiune cu mediul și deci o altă funcție de contact.
Acum că știm ce înseamnă funcția de contact să vedem cum poate aceasta să devină problematică. În cea mai mare parte omul ajunge să își formeze funcțiile de contact prin învățare. Astfel, pe parcursul vieții noastre noi învățăm să ne formăm percepții și să ne comportăm în diferite situații prin diferite modalități explicite și implicite. Să vă explic, învățăm că notele mici reprezintă un eșec personal deoarece atunci când am primit note mici am fost certați și ni s-a transmis mesajul că am eșuat. Astfel, în situația „am obținut o notă mică” se va forma percepția „am eșuat”. Ca răspuns la această percepție poate că reacționăm prin a ne ambiționa și a depune mai mult efort (aceasta ar fi o modalitate de a intra în contact cu mediul) sau dimpotrivă vom abandona și vom spune că nu merită încercat (aceasta ar fi o altă modalitate de a intra în contact cu mediul). Cum vom acționa depinde de reacția care a fost recompensată în trecut.
Precizare: Deși funcțiile de contact se achiziționează pe tot parcursul vieții, există anumite etape critice în dezvoltarea umană în care formarea unor funcții de contact sau lipsa de formare a acestora va avea influențe puternice asupra întregii vieți.
Având în vedere faptul că fiecare funcție de contact reprezintă o interacțiune dintre persoană și mediu nu putem afirma despre nici una dintre acestea că sunt bune sau rele dacă le analizăm în afara contextului în care apar. De aici rezultă că fiecare percepție asupra mediului și fiecare răspuns comportamental trebuie văzut în raport cu contextul în care se manifestă. Doar raportat la acesta putem evalua măsura în care ele sunt problematice. De pildă, refuzul de a ieși în oraș; într-un anumit context ar putea indica faptul că persoana este tristă și că nu dorește contact social. În alt context ar putea indica faptul că individul este ocupat și nu are timpul necesar, iar în altul că persoana nu este interesată să petreacă timp în compania respectivă.
Deci, când devine o funcție de contact problematică? Răspunsul este relativ simplu: atunci când aceasta este neadecvată în raport cu contextul în care apare. Dacă ea s-a format la un moment dat în viața noastră înseamnă că ea a fost necesară pentru ca noi să interacționăm eficient cu mediul. În acel moment din viața nostră a fost cea mai bună modalitate de a face față cerințelor din exterior. De obicei, pe măsură ce trece timpul mediul suferă schimbări. Prin urmare și modul prin care noi interacționăm cu el ar trebui să se schimbe. Altfel spus, funcțiile noastre de contact ar trebui să se actualizeze direct proporțional cu modificările mediului. Unele se actualizează, iar altele nu. Cele care rămân la fel în ciuda schimbărilor mediului sunt cele care devin problematice. În termeni tehnici funcțiile de contact neactualizate sunt considerate rigide. De exemplu, în copilărie un comportament submisiv în fața părinților a fost util pentru o adaptare optimă la mediu. Odată cu trecerea timpului și maturizarea persoanei un astfel de comportament în fața părinților sau a altor persoane autoritare nu mai este necesar. Totuși omul continuă să manifeste acest comportament. În trecut el a fost necesar, în prezent însă nu mai este util pentru a intra în contact cu mediu deoarece acesta s-a schimbat. Acum putem spune că această funcție s-a rigidizat. În acest caz omul interacționează cu mediu într-o manieră învechită. În concluzie, o percepție sau un comportament pot fi considerate problematice doar dacă acestea sunt aplicate în condiții neadecvate. Prin urmare deducem că situația actuală este cea care determină măsura în care percepția sau comportamentul respectiv sunt dezadaptative sau adaptative și nu percepția sau comportamentul în sine. După cum spuneam anterior, doar prin luarea în considerare a contextului putem să ne pronunțăm cu privire la funcția de contact.
Și acum o ultimă întrebare: De ce ne este atât de greu să ne actualizăm unele funcții de contact? Cel mai adesea funcțiile de contact care devin rigide sunt cele de siguranță; adică cele care ne protejează împotriva pericolelor pe care le percepem la nivel subiectiv. Este foarte probabil ca în trecut, atunci când aceste funcții s-au format, pericolele respective să fi fost reale; adică să fie vorba despre ceva care ne amenință în mod real existența sau bunăstarea. Prin urmare ne-am format acele funcții de contact pentru a ne proteja. Odată cu trecerea timpului mediul probabil că s-a schimbat, iar acele pericole nu mai mai fac parte din realitate, adică nu mai reprezintă amenințări veritabile pentru existența sau bunăstarea noastră. Odată cu dispariția pericolului și funcția de contact ar fi trebuit să se actualizeze. Fiind vorba de faptul că este implicată o puternică senzație de frică asociată cu tema pericolului există posibilitatea ca omul să nu aibă încredere în faptul că pericolul a trecut și prin urmare să continue să îl perceapă ca fiind prezent și astfel să continue să se protejeze de el. Această neîncredere menține funcția de contact rigidă. Să zicem că, la un moment dat în viață omul a învățat că dacă el este primul care reacționează agresiv și se răstește la celălalt va reuși să câștige în situațiile conflictuale în care se află și că astfel se protejează de pericolul de a pierdere. Această strategie probabil că a fost foarte utilă atunci când a învățat-o, adică, i-a adus multe recompense. Însă, pe măsură ce mediul se schimbă (implicând aici și propriile schimbări ce vin odată cu înaintarea în vârstă) strategia poate să fie foarte ineficientă. Dacă doi copii strigă unul la altul pentru o bucată de prăjitură este o treabă, dar dacă doi adulți fac același lucru este cu totul alta. Totuși, din frica de a pierde, omului îi este greu să renunțe la acea strategie care i-a oferit recompense în trecut și o va folosi și în prezent.
Mai multe detalii despre ce să facem cu funcțiile de contact rigide poți afla ascultând podcastul Utilitatea simptomului.
