În prima parte a articolului am prezentat dorința de a avea control ca fiind ceva înnăscut și comun tuturor oamenilor. Controlul pe care îl dorim este atât asupra mediului – în principal asupra a ceea ce fac ceilalți din jurul nostru, cât și asupra propriei persoane – ne dorim să putem alege ce să simțim și gândim în diverse situații. De asemenea, mediul întărește această tendință naturală prin multiplele mesaje explicite și implicite pe care le primim pe parcursul vieții. Astfel, ajungem să credem că deținerea unui control absolut este posibilă, iar lipsa acestuia este ceva groaznic. Prin urmare consumăm timp și energie încercând să deținem control. Atunci când îl avem ne simțim bine, însă ne este teamă de pierderea lui, iar atunci când nu îl avem simțim frică și frustrare.
Dacă privim lucrurile dintr-o perspectivă obiectivă a avea control asupra altor persoane precum și asupra evenimentelor externe globale este imposibil. Nu putem forța propriu-zis o altă persoană să facă, simtă sau gândească ceea ce ne dorim noi. În final decizia de a face sau nu ceva aparține acelei persoane. Noi putem aplica presiune prin diverse metode precum: amenințarea, negocierea sau manipularea, însă până la urmă decizia finală este a persoanei respective. Deci, control absolut, ne-mediat asupra altor persoane nu putem avea.
În ceea ce privește evenimentele externe situația este similară; în ciuda efortului nostru de a manipula sau negocia cu mediul din jurul nostru nu putem avea un control complet asupra acestuia. Deși deținem un oarecare grad de control, având în vedere faptul că sunt foarte multe variabile care interacționează între ele după diferite reguli (printre care și legea hazardului) rezultatul final nu depinde de noi. Una dintre frustrările majore ale oamenilor derivă din faptul că ei depun tot mai mult efort pentru a se asigura că lucrurile vor decurge în sensul dorit de ei, însă constată că ele merg într-o altă direcție.
Soluția pentru această problemă ar fi deschiderea față de realitatea situației – unele lucruri pur și simplu nu pot fi controlate de noi. Prin a privi deschis situația, adică prin a o privi realist putem ajunge la conștientizarea faptului că depunerea efortului pentru a controla lucruri ce nu pot fi controlate nu este o investiție rentabilă. Această conștientizare ar putea să ne motiveze să suportăm mai bine disconfortul generat de ideea lipsei de control.
Într-o oarecare măsură conștientizarea lipsei de control ne va speria (mai ales la început) și îi vom opune rezistență. Vom avea gânduri precum: „poate totuși…”, „trebuie să se poată cumva”. Atâta vreme cât ne vom agăța de aceste gânduri nu vom fi deschiși cu adevărat la realitatea lipsei de control. Ulterior însă, după ce ne detașăm de acele gânduri și devenim deschiși, vom simți o eliberare de tirania dorinței de control. Acest lucru ne va permite să ne asumăm responsabilitate pentru ceea se întâmplă în jurul nostru într-o manieră mai sănătoasă. Conștientizarea ne va elibera de unele presiuni pe care ni le aplicăm nouă și celor din jur. Provocarea adevărată nu este deținerea sau nu a controlului, ci identificarea limitei controlului personal în fiecare situație în care ne aflăm [cuvânt cheie: limita controlului].
În ceea ce privește controlul asupra propriei persoane oamenii au credința conform căreia este posibil să îți controlezi pe deplin gândurile, emoțiile și acțiunile. Aici eroarea este doar parțială. Nu ne putem controla emoțiile sau gândurile în sensul de a nu le avea la comandă (sau de a le avea la comandă). Mintea noastră va produce în mod constant gânduri, povești pe care ni le spunem la nivel conștient și inconștient. De asemenea, reacții emoționale vom avea în orice situație, ele ne indică nivelul de concordanță dintre sine și mediu. Este absolut imposibil să nu avem gânduri și emoții în orice situație ne-am afla. De exemplu, plictiseala apare atunci când mintea percepe situația în care ne aflăm ca fiind cu un nivel scăzut de provocare. Decizia cu privire la ce să gândim și ce să simțim este luată la nivel inconștient. Noi nu alegem conștient ce să gândim și simțim, ne „trezim” că gândim și simțim ceva fără să fi decis conștient asupra acestora. Singurul lucru pe care îl controlăm într-o oarecare măsură este comportamentul manifestat – acțiunea. Spun că acest control este doar parțial deoarece și acțiunea este inițial declanșată din reflex; adică pe baza unui automatism controlat inconștient.
Dacă am putea controla ceea ce gândim ar însemna să putem alunga orice gând negativ ne-ar apărea în minte; de fapt, nici nu am avea gânduri negative, am putea decide să avem doar gânduri pozitive; am putea decide să vedem orice situație exact așa cum dorim noi. Dacă cineva crede poate să facă asta de ce nu o face? Din experiență știm că nu putem ține la distanță gândurile deranjante. Dimpotrivă, cu cât depunem mai mult efort pentru a le ține în afara conștiinței noastre cu atât ele vor fi mai insistente și vor necesita și mai mult efort pentru a le ține la distanță. De asemenea, oricât am încerca să ne inducem un gând, adică să ne convingem de ceva, dacă nu credem cu adevărat acel lucru mintea noastră nu ne va permite să îl vedem astfel. De exemplu, indiferent cât de frecvent și vehement ne-am spune că avem încredere în propria persoană, dacă nu credem (cu adevărat) acel lucru nu vom simți acea încredere în noi; ceva ne va face să simțim astfel. Acel ceva este „vocea inconștientului” care știe „adevărul” și care nu ne permite să ne mințim.
Situația este identică și în cazul emoțiilor. Dacă cineva crede că poate să le controleze direct, să le facă să apară și să dispară la comandă de ce nu o face? De ce nu alegem să avem emoții pozitive tot timpul? Am experimentat cu toții neputința de a alunga emoțiile negative sau activarea celor pozitive prin simpla decizie. Încercăm să fugim de emoții negative și să le urmărim pe cele pozitive prin diferite strategii precum distragerea atenției, folosirea unor substanțe și povești pe care ni le spunem. Pe termen scurt acestea funcționează însă nu și pe termen lung. De ce? Deoarece emoțiile nu sunt sub control conștient.
Ceea ce putem controla este propriul nostru comportament. Deși chiar și acesta este ghidat în mare parte de către inconștient, el poate fi controlat totuși și conștient. Putem să decidem conștient să acționăm într-un anumit fel sau să ne inhibăm o anumită reacție. A avea control înseamnă să acționezi într-un anumit fel chiar dacă gândurile, emoțiile și impulsurile (reflexele comportamentale) te îndeamnă să te comporți altfel. Deci, a avea control nu înseamnă să nu avem anumite gânduri și emoții, ci să acționăm în sensul dorit chiar și atunci când sunt prezente gândurile și emoțiile deranjante. Controlul este la nivel comportamental. De exemplu, a fi curajos nu înseamnă să acționezi în absența fricii, ci să acționezi în prezența ei. Dacă nu ar exista frica nu ai avea nevoie de curaj. Dacă nu ți-ar fi frică nu ai risca nimic și prin urmare nu ai da dovadă de curaj. A avea curaj înseamnă să acționezi în prezența fricii.
Ideea conform căreia o persoană care se află în control este una care reușește să nu aibă anumite gânduri și emoții și prin urmare reușește să facă diverse lucruri, este întărită de către cultură prin mesaje precum: „nu te mai gândi așa, treci la acțiune” sau „de ce te simți așa?”, „nu ai de ce să simți emoția asta, scapă de ea și apoi fă lucrul acela pe care emoția te împiedică să îl faci”. De asemenea, personajele din diferite filme și seriale care au o performanță crescută în diverse domenii par să fie lipsite de gânduri și emoții deranjante. Ele nu simt și nu gândesc nimic care să le împiedice să acționeze. Astfel de idei și mesaje sunt extrem de eronate și conduc la una dintre greșelile majore pe care o persoana poate să o facă.
Este vorba de faptul că omul își spune că doar după ce nu o să mai aibă anumite gânduri sau emoții va putea trece la acțiune. Prin urmare persoana așteaptă ca acele gânduri și emoții să dispară. Așteptarea, pe lângă non-acțiune, implică și o serie de comportamente de evitare. Această așteptare (non-acțiunea și evitarea) însă este una dintre forțele care mențin acele gânduri și emoții prezente. Timpul trece, iar prin non-acțiune și evitare gândurile și emoțiile respective devin tot mai rigide și fac tot mai mult parte din identitatea persoanei. Prin acest mecanism apare cercul vicios care se auto-perpetuează. Omul ajunge să se comporte tot mai mult în concordanță cu acele gânduri și emoții ceea ce le întărește și mai mult validitatea.
În concluzie, așteptarea ca gândurile și emoțiile deranjante să dispară pentru a putea acționa nu se va încheia niciodată. Pentru a întrerupe cercul vicios este nevoie de acțiune în timp ce gândurile și emoțiile deranjante sunt prezente. Pe termen lung acțiunea repetată în sensul dorit va duce la diminuarea gândurilor și emoțiilor deranjante. Motivul este următorul: acțiunea repetată duce la reprogramarea inconștientului. Atunci când inconștientul observă o schimbare consistentă în timp a comportamentului el modifică gândirea în concordanță cu aceasta. La rândul ei modificarea gândirii va duce la schimbarea reacțiilor emoționale.
De exemplu, o persoană care nu îndrăznește să inițieze o conversație cu o altă persoană deoarece gândește că nu are nimic interesant de spus și simte frică față de reacția posibilă a celuilalt își va spune că va putea acționa doar după ce vor dispărea gândul și emoția deranjante. Având în vedere faptul că persoana crede că poate acționa doar în absența acelor gânduri și emoții ea va evita să acționeze și probabil că va manifesta și o serie de comportamente de siguranță (precum retragerea sau izolarea). Ea va aștepta ca gândurile și emoțiile deranjante să dispară. Așteptarea și tot ce implică aceasta (evitarea și comportamentele de siguranță) doar vor întări gândurile și emoțiile deranjante. În absența acțiunii persoana nu va reuși niciodată să părăsească cercul vicios. Soluția este ca persoana să facă acel lucru pe care emoțiile și gândurile o îndeamnă să nu îl facă. A iniția conversația cu o altă persoană în timp ce gândește că nu are nimic interesant de spus și simte frică față de reacția posibilă a celuilalt, este cheia. Apoi va trebui să repete acest lucru (inițierea conversației în timp ce are acel gând și emoție) până ce inconștientul observă că noul comportament este constant în timp (adică este repetat de un număr suficient de ori). Odată ce inconștientul a observat constanța comportamentului va începe să modifice gândirea și ulterior reacțiile emoționale astfel încât ele să fie în concordanță cu noul comportament.
[Mai multe informații despre cum funcționează psihicul la nivel conștient și inconștient precum și modalități de reprogramare a inconștientului găsiți în cursul video „Manual de utilizare a psihicului” la secțiunea „Curs video” al acestui site.]
În consecință, a avea control nu înseamnă să poți porni și opri la comandă gânduri și emoții, ci să acționezi în sensul dorit de tine în timp ce gândurile și emoțiile te îndeamnă să nu acționezi deloc sau să acționezi altfel. Pentru a-ți cultiva controlul este nevoie să exersezi să acționezi în sensul dorit de tine în prezența gândurilor și emoțiilor deranjante (în prezența disconfortului). Exersează des!