Mai întâi să vedem mai exact ce este stima de sine și apoi să vedem de ce contează așa de mult. Este ea într-adevăr cheia succesului și a fericirii, așa cum susțin unii „experți”?
În primul rând, este important să facem distincția între stima de sine și încrederea în sine. Stima de sine este modul în care o persoană se percepe și se evaluează pe sine, din punct de vedere emoțional. Mai exact, reflectă cât de bine se simte cineva în legătură cu propria persoană și câtă valoare își atribuie în general. Stima de sine este un sentiment, iar încrederea în sine o credință.
În psihologie, se face o diferență între două tipuri de stimă de sine: (1) stima de sine ca trăsătură – reflectă modul general în care o persoană se percepe și se evaluează pe sine, aceasta este relativ stabilă; (2) stima de sine ca stare – se referă la modul în care o persoană se simte în raport cu sine într-un anumit moment și poate fluctua pe parcursul zilei. Cu alte cuvinte, stima de sine ca trăsătură este mai constantă, în timp ce stima de sine ca stare poate varia în funcție de context.
De-a lungul timpului s-a postulat că stima de sine scăzută este rădăcina multor probleme personale și sociale, iar creșterea stimei de sine reprezintă rezolvarea acestora. Unii „experți” au susținut chiar și ideea conform căreia orice problemă psihologică s-ar datora stimei de sine scăzute. În aceeași ordine de idei, acești „experți” afirmă că o stimă de sine ridicată duce la succes, fericire și bunăstare generală. Cercetările științifice din domeniul psihologiei au pus însă la îndoială aceste idei.
Cercetările arată că o stimă de sine scăzută nu duce automat la rezultate negative, la fel cum o stimă de sine ridicată nu garantează succesul. În schimb, de cele mai multe ori, nivelul stimei de sine este influențat de rezultatele pe care le obținem. De exemplu, evenimentele din viață care cauzează un comportament depresiv, pot de asemenea să scadă stima de sine, dar stima de sine scăzută nu este cauza propriu-zisă a acelui comportament depresiv.
Dacă stima de sine nu este o cauză, atunci care este rolul ei real? Conform teoriei sociometrului, stima de sine funcționează ca un indicator intern care monitorizează cât de mult considerăm noi că suntem apreciați și acceptați de ceilalți. Fiind o specie socială, acceptarea în grup este esențială pentru oameni. Feedback-ul pozitiv din partea celor din jur ne crește stima de sine, iar mesajele de respingere duc la scăderea acesteia. Astfel, stima de sine reprezintă un barometru al acceptării sociale, ajutându-ne să ne ajustăm comportamentul pentru a menține relații pozitive cu ceilalți.
Așadar, este important să înțelegem că stima de sine nu determină direct comportamentul. De asemenea, fiecare persoană are un nivel de bază al stimei de sine, cunoscut drept stima de sine ca trăsătură. Acest nivel reprezintă punctul de echilibru al stimei de sine, atunci când nu primim feedback social. Cu alte cuvinte, este nivelul la care revine în mod natural „indicatorul” nostru intern în absența influențelor externe. Persoanele cu un istoric de acceptare vor avea tendința de a avea o stimă de sine mai ridicată, în timp ce persoanele cu un istoric de neglijență sau respingere pot avea o stimă de sine mai scăzută. De obicei, ne folosim atât de stima de sine ca stare cât și de stima de sine ca trăsătură pentru a naviga în situațiile sociale.
Un aspect foarte interesant al societății din ziua de azi este faptul că, majoritatea oamenilor au o stimă de sine moderată spre ridicată. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea oamenilor recunosc că au calități pozitive și sunt valorificați și acceptați de cel puțin câțiva oameni. Persoanele care obțin scoruri mai mici la măsurători ale stimei de sine au de obicei sentimente mixte despre ele însele, mai degrabă decât o stimă de sine cu adevărat scăzută. Stima de sine cu adevărat scăzută este relativ rară.
Este esențial să încurajăm un sentiment autentic de acceptare socială, în loc să creștem artificial stima de sine. Încercarea de a amplifica forțat stima de sine poate avea efecte negative, precum confuzie, frustrare și o scădere a motivației pentru auto-îmbunătățire. În cazuri extreme, acest proces poate chiar favoriza dezvoltarea narcisismului. În loc de a forța o stimă de sine artificială, soluția reală constă în îmbunătățirea calității vieții sociale și a relațiilor interpersonale, acestea fiind elemente esențiale pentru gestionarea problemelor legate de o stimă de sine scăzută.
Stima de sine afectează în mod semnificativ modul în care interpretăm și răspundem la succes și eșec, influențându-ne persistența, reacțiile emoționale și atribuțiile. Cu toate acestea, nu este o cauză directă a succesului sau eșecului, ci mai degrabă un mediator care modelează percepțiile și motivațiile noastre ca răspuns la aceste rezultate. Astfel, stima de sine nu este o soluție magică pentru rezolvarea problemelor vieții. Este un indicator care reflectă poziția noastră socială, un rezultat al experiențelor noastre și o piesă valoroasă a puzzle-ului când vine vorba de înțelegerea comportamentului uman. Este important să avem o viziune realistă asupra noastră și să ne concentrăm pe promovarea relațiilor sănătoase, mai degrabă decât să ne propunem pur și simplu să ne creștem stima de sine.
