Motivatori evoluționiști ai comportamentului uman
Procesul de evoluție a speciei umane reprezintă o sursă importantă pentru deslușirea unor mistere ale comportamentului uman. Adesea un comportament ce pare dificil de înțeles în context contemporan devine ușor explicabil atunci când îl punem în context evoluționist. Acest lucru înseamnă să luăm în calcul faptul că acel comportament a evoluat ca răspuns la confruntarea cu o anumită situație problematică recurentă pe care strămoșii noștri au avut-o în mediul în care trăiau.
Psihologii din domeniul psihologiei evoluționiste (o ramură a psihologiei ce a apărut în anii 1990) susțin că teoria evoluționistă (teoria selecției naturale) se aplică nu numai caracteristicilor fizice și fiziologice ale unei specii, ci și reacțiilor lor comportamentale și emoționale.
Pe întreaga durată a evoluției umane strămoșii noștri preistorici s-au confruntat în mod repetat cu anumite provocări și probleme care au avut implicații asupra supraviețuirii și reproducerii lor (precum: găsirea hranei, protecția propriei persoane și gestionarea relațiilor sociale). Unii membrii ai speciei au avut caracteristici care i-au ajutat să facă față acestor provocări într-o manieră mai de succes decât de alții. Acei indivizii ce prezentau acele caracteristici au înregistrat un mai mare succes în a produce urmași și astfel și-au transmis genele mai departe în comparație cu ceilalți. Prin urmare, genele care au fost asociate cu acele comportamente ce asigurau succes în confruntarea cu provocările respective au fost transmise mai departe de-a lungul generațiilor. În consecință, oamenii de azi sunt descendenții acelor indivizi care pe parcursul evoluției au avut cel mai mare succes în a supraviețui și a se reproduce.
Conform psihologiei evoluționiste dacă toți membrii unei specii împărtășesc o caracteristică specifică, acest lucru indică faptul că acea caracteristică a fost adaptativă pentru mai multe generații a strămoșilor lor. Unul dintre domeniile în care evoluționismul pare să fi jucat un rol major este motivația umană. Psihologii evoluționiști au concluzionat faptul că independent de cultura din care face parte omul, acesta pare să fie motivat de următoarele cinci categorii de motivatori: (1) nevoia de acceptare socială; (2) dorința de a aparține unor grupuri; (3) nevoia de a influența alte persoane; (4) tendința de protecție a propriei persoane de alții care ar putea să-i facă rău; (5) înclinarea puternică de a stabili relații intime.
Acești cinci motivatori de bază pot fi observați în mod repetat la nivelul a ceea ce numim natura umană deoarece acestea sunt categorii motivaționale care au ajutat la promovarea supraviețuirii și reproducerii pe perioada evoluției. Membrii speciei umane care nu au fost motivați să facă aceste lucruri sau care au dorită să facă opusul acestora nu au avut succes în a-și transmite genele mai departe. Având în vedere faptul că aceste cinci motive reprezintă un rol central în cadrul naturii umane, obiectivele mai specifice pe care omul le are în viața de zi cu zi sunt în serviciul acestora.
În continuare voi folosi FRICA pentru a exemplifica rolul evoluției în introducerea acesteia în natura umană. Frica este în esență asociată cu motivația umană pentru protecție a propriei persoane.
Conform psihologiei evoluționiste acele frici ce sunt în mare parte universale și care par să fie prezente în absența învățării individuale, cel mai probabil au apărut pe parcursul evoluției. De exemplu, strămoșii noștri la care le-a fost frică de șerpi, care pe vremea aceea reprezentau un pericol real, au avut o șansă mult mai mare de supraviețuire și reproducere decât cei cărora nu le era frică de șerpi. Având în vedere faptul că noi suntem urmașii celor la care le era frică de șerpi, teama cu privire la șerpi pare să facă parte din natura umană.
Același lucru este valabil și pentru frica de păianjeni și animale care mârâie. Multe persoane au reacții negative chiar și atunci când văd poze sau filmări cu șerpi, păienjeni sau animale care mârâie. Pe parcursul evoluției atunci când omul se întâlnea cu astfel de situații ele erau reale, iar reacția de frică se declanșa ca răspuns la un pericol adevărat. Având în vedere faptul că mintea umană nu a fost proiectată să facă diferența automat între pericole reale și imaginare, reacția de frică apare chiar și atunci când este vorba de imagini sau filmări.
Un alt aspect important ce privește reacția în fața pericolelor este faptul că toate animalele, incluzând omul, sunt mult mai probabil să reacționeze exagerat față de ceva care nu este cu adevărat periculos decât să reacționeze cu o intensitate scăzută sau să nu reacționeze deloc. Această reacție exagerată la un pericol posibil este de asemenea o caracteristică a naturii umane care a apărut datorită cerințelor evoluționiste. Principiul după care funcționează evoluționismul este acela conform căruia este mai bine să experimentezi frică ce nu este necesară și să reacționezi de parcă ceva ar fi periculos atunci când acesta nu este cu adevărat periculos decât să nu reacționezi suficient de intens la un pericol adevărat. Astfel, animalele cu un sistem foarte sensibil de detectare a pericolului au avut mai mari șanse să supraviețuiască și să se reproducă, prin urmare acest mecanism a devenit parte din natura umană. Acest lucru explică motivul pentru care tindem să fim mult mai reactivi decât ar trebui să fim.
Natura umană a evoluat în perioada în care strămoșii noștri erau adunători–culegători, cu mult înainte de existența comunităților așezate. Cu toate acestea biologii consideră că, creierul uman nu a suferit multe modificări sau chiar nu s-a schimbat deloc în perioada relativ scurtă de timp în care oamenii trăiesc în comunități civilizate. Acest lucru ajută la explicarea comportamentelor ce fac parte din natura umană, dar care nu sunt benefice în multe situații din ziua de azi. Știind că avem de a face cu milioane de ani de evoluție ne ajută să înțelegem de ce natura umană ne forțează uneori să ne comportăm în modalități ce nu sunt întotdeauna în favoarea noastră.
Multe persoane au o atitudine negativă față de explicații evoluționiste ale comportamentului deoarece consideră că dacă anumite comportamente sunt naturale este imposibil să le schimbăm (sau nici măcar nu ar trebui să încercăm să o facem). Acest lucru însă nu este adevărat. Controlul anumitor reacții este mai dificil dacă acestea implică sisteme proiectate evoluționist însă nu înseamnă că este imposibil; pur și simplu trebuie să depunem mai mult efort. Putem să ajungem să ne controlăm comportamentele chiar dacă acestea au o bază evoluționistă.
