Sistemul nervos și prin urmare psihicul funcționează după principiul următor: devii tot mai performant (eficient) în ceea ce faci mai des. Acest lucru înseamnă că: (1) îți crește performanța în desfășurarea activității respective; și (2) este nevoie de tot mai puțin control conștient pentru a desfășura bine acea activitate. Deci, prin repetiție ajungi să faci acel lucru tot mai bine (adică să-l faci cu tot mai puține greșeli) în timp ce nici măcar nu mai trebuie să acorzi atenție la ceea ce faci – totul se întâmplă automatizat.
Motivul este următorul: sistemul nervos își execută funcția prin intermediul rețelelor de celule nervoase care îl alcătuiesc. Pentru diferite funcții avem diferite rețele. Acestea sunt în strânsă legătură unele cu altele astfel încât ne oferă percepția subiectivă a uni întreg coerent pe care îl trăim sub formă de viață psihică. Rețelele de celule nervoase (numite module) sunt maleabile adică ele se schimbă în funcție de modul în care le utilizăm. Cu cât utilizăm o rețea în mod repetat în aceeași manieră ea devine tot mai eficientă la ceea ce face. Acest lucru se datorează faptului că neuronii (celulele nervoase) din care este alcătuită stabilesc tot mai multe legături sinaptice unii cu alții. Legăturile sporite asigură atât o funcționare mai rapidă cât și una mai exactă. De asemenea, rețeaua va consuma mai puține resurse energetice deoarece va fi nevoie de mai puțin control atențional (conștient) pentru desfășurarea activității. Astfel, ajungem să ne formăm un automatism/reflex care devine tot mai eficient cu cât va fi mai des utilizat. După suficiente utilizări decizia de a-l pune în practică va deveni în sine automatizată. Din acest moment putem vorbi despre autoperpetuarea reflexului respectiv; acum avem de a face cu un potențial cerc vicios. Atât decizia de a activa un reflex cât și desfășurarea lui au devenit automatizate. Acest lucru înseamnă că în prezența unor factori declanșatori reflexul se va activa fără să fie implicată o decizie conștientă în acest sens. Vei conștientiza prezența reflexului în timp ce acesta este în plină desfășurare sau după ce acesta a fost deja manifestat.
De exemplu: atunci când într-o situație ajungi să te enervezi și apoi te răstești la cealaltă persoană sau bruschezi și trântești lucrurile din jurul tău acționezi din reflex. Atât decizia de a te enerva cât și decizia de a te manifesta comportamental în prezența acelei emoții au fost luate la nivel inconștient. Tu ai conștientizat prezența furiei și a comportamentului tău în plină desfășurare. De ce? Deoarece așa ai reacționat în prezența acestui stimuli de multe ori. Sistemul nervos și-a modelat rețeaua de neuroni responsabilă pentru acest comportament în funcție de modul în care ai folosit-o de mai multe ori în trecut.
În concluzie, tot ce trebuie să faci pentru a deveni mai bun la ceva este să faci acel lucru în mod repetat. Acest fenomen este unul dezirabil atunci când este vorba despre ceva ce îți dorești să continui să faci. Partea problematică este reprezentată de situațiile în care devenim tot mai performanți la comportamente ce nu sunt în favoarea noastră și care ne împiedică să obținem ceea ce ne dorim. În încercarea noastră de a controla mediul ajungem să manifestăm în mod repetat anumite comportamente ce sunt în detrimentul nostru. Repetându-le ajungem să fim foarte buni la ele; devenim experți – ele se manifestă impecabil (fără nici o greșeală) și nici măcar nu mai trebuie să fim atenți la desfășurarea lor; nici măcar nu mai trebuie să decidem să le facem – totul se întâmplă din reflex.
Zona de confort este o capcană. Odată ce simți „liniștea” oferită de aceasta îți este teamă să nu o pierzi. Depunerea efortului este o experiență subiectivă neplăcută deoarece implică consum de energie/resurse. Având în vedere faptul că acest consum este un pericol pentru supraviețuire, sistemul nervos dorește să îl evite și minimizeze. Prin urmare depunerea efortului este „pedepsită” prin trăirea unei experiențe subiective neplăcute. A sta în zona de confort minimizează consumul de energie. Acest lucru crește șansele de supraviețuire și prin urmare este recompensat prin trăirea unei experiențe emoționale plăcute.
În concluzie: liniștea pe care o simți în zona de confort este recompensa ta pentru a sta acolo. Atunci când încerci să ieși din ea ești pedepsit prin trăirea unor experiențe subiective neplăcute. Acesta este mecanismul prin care sistemul arhaic de supraviețuire are grijă de tine – se asigură că nu vei consuma inutil energia. Dacă rămâi în zona de confort te vei simți liniștit însă nu vei depăși obstacolele cu care te confrunți (cel puțin nu așa cum te-ar avantaja cel mai mult). Dacă ieși din zona de confort te vei simți inconfortabil pentru o perioadă de timp însă vei avea mai multe șanse să îți atingi obiectivele. Vestea „bună” este faptul că vei simți disconfort doar până ce se va forma un nou reflex. Odată format acesta asigură un consum minim de energie și prin urmare sistemul arhaic de protecție nu mai este motivat să pedepsească utilizarea lui. Vestea „proastă” este faptul că acum acest comportament reflex este în interiorul zonei tale de confort. Pentru a ieși din ea din nou va trebui să faci ceva care este… inconfortabil. Și astfel se reia din nou cercul dezvoltării. Deci… da… pentru o dezvoltare continuă este nevoie să trecem prin momente repetate de disconfort.
Modalitatea de a scăpa de o frică pe termen lung este să treci prin disconfortul de a o experimenta. De fiecare dată când faci ceva pentru a evita disconfortul inerent experimentării fricii îți întărești frica respectivă. De fiecare dată când treci prin disconfortul de a experimenta acea frică intensitatea ei scade. La nivel inconștient se întărește ideea că poți face față fricii respective. Inconștientul „învață” că poți să treci prin situația respectivă după ce „te observă” că treci prin ea mai multe ori. Acest lucru duce la scăderea intensității fricii. Deci, atunci când urmează să faci o acțiune să te gândești dacă aceasta ar duce la scăderea sau nu a disconfortului; dacă scade disconfortul atunci crește frica.
Notă: Provocarea „supremă” este să îți antrenezi mintea astfel încât să consideri zona de confort o experiență neplăcută și depunerea efortului o experiență plăcută.
