Credințele despre sine
Înțelegerea propriei persoane și a altora reprezintă una dintre preocupările majore ale oamenilor. Ne întrebăm adesea cine suntem și cum suntem. De asemenea, ne adresăm aceste întrebări și în ceea ce îi privește pe ceilalți. Pentru a putea înțelege atât propria persoană cât și pe alții este nevoie să cunoaștem credințele despre sine (ale noastre și ale altora). În psihologie s-au identificat patru categorii de credințe despre sine: (1) identitatea, (2) auto-eficacitatea, (3) stima de sine și (4) compasiunea de sine. În continuare le voi aborda pe fiecare în parte.
Dacă ar fi să faci o listă cu acele lucruri care te identifică pe tine ca persoană unică probabil că ai reuși să enumeri foarte multe aspecte. Cercetările psihologice au dus la identificarea a 4 categorii de informații în care se pot încadra toate lucrurile pe care le-ai lista (indiferent cât de lungă sau scurtă ar fi lista). Prima categorie reprezintă aspecte fizice sau biologice precum genul, vârsta, înălțimea, greutatea etc. Această categorie a fost numită identitatea fizică. A doua categorie cuprinde aspecte personale de care consideri că dispui. Acestea sunt elemente care te descriu și care nu implică relația ta cu alte persoane. Categoria a fost numită identitate personală și cuprinde elemente precum a fi conștiincios, nerăbdător, delăsător, pasionat de psihologie ș.a.m.d. Categoria aceasta se mai numește și concept de sine. A treia categorie cuprinde aspecte ale identității ce implică relații sociale cu anumite persoane. Categoria se numește identitatea socială și implică descrieri precum a fi soțul sau soția cuiva, mama, tata, prietenul, prietena, fiul sau fiica cuiva. A patra categorie reprezintă aspecte ce implică apartenența la anumite grupuri/colective. Aceasta se numește identitatea colectivă și se referă la aspecte precum a fi cetățean al unei țări sau iubitor de animale, interesat de protecția naturii ș.a.m.d. Trebuie să specific faptul că există și o a cincea categorie în care s-ar putea plasa alte informații ce nu țin de aceste patru categorii. Aceasta ar fi o categorie de informații nespecifice sau transcendentale care nu are o denumire aparte. În categoria respectivă ar intra elemente precum a fi parte a universului sau copilul lui Dumnezeu.
Identitatea fiecărei persoane cuprinde toate aceste dimensiuni (fizică, personală, socială și colectivă), însă există diferențe majore între oameni cu privire la importanță jucată de către una dintre aceste dimensiuni în formarea identității proprii. Astfel, unele persoane își bazează identitatea în cea mai mare măsură pe dimensiunea fizică în timp ce altele și-o bazează pe cea personală, socială sau colectivă. Prin urmare elementele din dimensiunea ce contribuie cel mai mult la identitatea unei persoane reprezintă elementele ce vor determina obiectivele primare în viața omului și aspectele principale asupra cărora va decide să se focalizeze în viață.
Acum poate este mai ușor de înțeles de ce ne este atât de greu să înțelegem alegerile făcute de unele persoane din jurul nostru. Se pare că aceste persoane au o altă dimensiune dominantă a identității lor care îi împinge către alegeri și acțiuni diferite de ale noastre. Fiecare om va prioretiza acele lucruri în viața sa care îi alimentează aspectele dominante ale identității sale. De exemplu, într-un studiu privind motivele practicării activității sportive s-a arătat că oamenii cu o dominantă personală a identității sunt motivați de menținerea sănătății și de a se simți bine, iar cei cu o dominantă socială a identității sunt motivați de a relaționa cu ceilalți și a arăta mai bine.
În termeni foarte tehnici auto-eficacitatea reprezintă credințele omului cu privire la abilitatea sa de a obține consecințe dorite (recompense) și de a evita consecințe nedorite (pedepse) prin manifestarea unor acțiuni proprii. Într-un limbaj mai puțin tehnic am descrie auto-eficacitatea ca fiind credințele omului cu privire la măsura în care el va reuși să-și atingă obiectivele prin intermediul acțiunilor sale. În limbaj uzual numim acest termen încredere în sine. Auto-eficacitatea/încrederea în sine determină măsura în care persoana se va angaja în realizarea unor sarcini și urmărirea unor obiective. Acest lucru pare de la sine înțeles, până la urmă nu are sens să încerci să faci ceva dacă nu crezi că ai vreo șansă să reușești. Astfel, auto-eficacitatea reprezintă un element major în motivația pentru acțiune și abilitatea de a face față eșecului și a situațiilor problematice.
Cercetările din domeniul psihologiei au arătat că deși fiecare om are o auto-eficacitate mai mult sau mai puțin crescută în unele domenii și mai mult sau mai puțin scăzută în altele, există un nivel general de auto-eficacitate. Acesta diferă de la persoană la persoană. Oamenii care în mod obișnuit au așteptări pozitive cu privire la faptul că vor reuși să realizeze o sarcină pe care și-au asumat-o, se comportă diferit de cei care au așteptări negative. Această diferență implică faptul că persoanele cu auto-eficacitate crescută vor persista în sarcină atunci când sunt întâmpinate dificultăți.
Studiile arată că nivelul auto-eficacității corelează negativ cu anxietatea și depresia, adică cei cu auto-eficacitate crescută au șanse mai mici să prezinte comportamente specifice anxietății sau depresiei. Acest lucru se explică prin faptul că un nivel crescut al auto-eficacității, tradus pin expectanțe pozitive cu privire la rata de succes, motivează persistența în sarcină (chiar și atunci când sunt întâmpinate dificultăți). Aceasta la rândul ei va duce la creșterea instanțelor în care persoana va reuși să finalizeze sarcinile și să obțină ceea ce își sorește. În consecință pe de o parte va crește sau cel puțin se va menține nivelul de auto-eficacitate (expectanțele pozitive) datorită succesului, iar pe de alta parte va scădea nivelul de aversiune față de eșec.
Auto-eficacitatea, adică setul de convingeri cu privire la capacitățile proprii se dobândește prin învățare. Aceasta are 2 surse principale: (1) experiența proprie și (2) mesajele primite de la ceilalți. În primul caz este vorba de experiența personală cu diferitele niveluri de performanță pe care le avem în diverse situații. Astfel, acolo unde observăm că avem performanță scăzută vom considera că avem o auto-eficacitate scăzută, iar acolo unde vom înregistra o performanță ridicată vom considera că avem o auto-eficacitate ridicată. Prin dobândire de cunoștințe, repetiție și perseverență ne vom putea crește nivelul de performanță și prin urmare nivelul de auto-eficacitate. În al doilea caz este vorba de ceea ce îi auzim pe ceilalți că ne spun despre nivelul nostru de performanță. Aceste mesaje sunt cu impact major în perioada copilăriei; atunci când copilul primește mesaje despre performanța sa de la persoanele autoritare din viața lui. În cazul acestora există pericolul ca un copil să interiorizeze mesajul primit fără să își observe nivelul de performanță real. Mai mult, un astfel de mesaj interiorizat va împiedica efortul de a îmbunătăți performanța ceea ce va menține nivelul de auto-eficacitate scăzut ceea ce la rândul lui va împiedica performanța și încercarea de a o îmbunătăți. În acest caz se observă clar prezența unui cerc vicios. Ruperea acestuia este posibilă doar prin creșterea performanței care la rândul ei este posibilă doar prin a face acel lucru în mod repetat chiar dacă inițial consideri că nu vei reuși.
Probabil cel mai cunoscut termen dintre cei prezentați aici este stima de sine. Acesta a fost și încă este puternic promovat ca fiind elementul cel mai important pentru a avea succes în diverse domenii: personal, profesional și social. Studiile din domeniul psihologiei nu susțin însă aceste legături.
Stima de sine reprezintă evaluări ale propriei persoane cu privire la caracteristici dezirabile din punct de vedere social. Astfel, stima de sine ca element relativ stabil al personalității indică măsura în care persoana consideră că este valoroasă și acceptată la nivel social. Prin urmare nivelul stimei de sine a unui om va depinde de măsura în care el crede că este valorizat și acceptat de către alte persoane. Am putea rezuma stima de sine astfel: cât de acceptat te simți la nivel social (desigur, în societatea la care te raportezi).
Stima de sine ridicată nu indică altceva decât faptul că persoana în cauză consideră că dispune de caracteristici valorizate din punct de vedere social. Astfel, caracteristici ce duc la creșterea stimei de sine sunt caracteristici percepute ca fiind valorizate de către ceilalți (de exemplu: atractivitatea, competența atletică sau academică ș.a.m.d.).
Așa cum am menționat anterior studiile psihologice arată că o stimă de sine crescută nu cauzează rezultatele pozitive (precum performanță școlară crescută, obținerea unui loc de muncă bun, a fi plăcut sau a avea relații bune cu ceilalți), ci este un efect al acestora. Motivul este următorul, rezultatele pozitive în domenii considerate dezirabile social duc la creșterea percepției gradului de valorizare și acceptare socială a propriei persoane. Astfel, pentru a-ți crește nivelul stimei de sine este necesar să îți crești performanța în domeniile pe care le consideri dezirabile din punct de vedere social. Acest lucru poate fi realizat prin depunerea efortului. În continuare, studiile arată că stima de sine crescută nu cauzează fericirea și nu oferă protecție împotriva anxietății, depresiei sau altor probleme emoționale. Mai degrabă credința persoanei că dispune de caracteristici dezirabile social, ceea ce îi oferă valorizare din partea altora, cauzează apariția emoțiilor pozitive și scăderea emoțiilor negative.
Aceasta este probabil cea mai puțin cunoscută și populară dimensiune a sinelui. Acest lucru nu este surprinzător deoarece conceptul este relativ nou în literatura de specialitate. În esență compasiunea de sine reprezintă modul în care persoana se tratează pe sine, în principal atunci când lucrurile nu merg bine (de exemplu atunci când înregistrează un eșec). Unii oameni sunt foarte critici cu ei înșiși, se blamează pentru neajunsurile și eșecurile lor având un dialog intern răutăcios și critic pe care nu l-ar manifesta față de o altă persoană. Alții în schimb sunt mai atenți la cum vorbesc cu propria persoană și deși adesea sunt nemulțumiți de sine acceptă faptul că oricine are neajunsuri și poate face greșeli.
Compasiunea de sine înseamnă să îți vorbești într-o manieră prin care să te încurajezi și nu una prin care să te critici. Acest lucru nu înseamnă să îți găsești justificări sau să eviți să îți asumi responsabilitatea, ci să îți oferi înțelegere pentru dificultatea realizării unui lucru și să îți oferi încurajare pentru a face acel ceva. Altfel spus, compasiunea de sine implică recunoașterea faptului că realizarea unei sarcini este dificilă, să îți asumi responsabilitate pentru greșeli și eșecuri și în același timp să continui să depui efortul necesar.
În aceeași manieră în care compasiunea față de o altă persoană implică dorința de a minimiza suferința acesteia, compasiunea de sine reprezintă dorința de a minimiza propria suferință și evitarea creării nefericirii inutile a propriei persoane. Persoanele cu compasiune față de sine se comportă cu propria persoană în aceeași manieră ocrotitoare, binevoitoare și suportivă în care persoanele cu compasiune față de alte persoane se comportă cu acestea atunci când ele se confruntă cu dificultăți.
Compasiune de sine nu este gândire pozitivă! Adică, a avea compasiune față de propria persoană nu înseamnă schimbarea perspectivei asupra situației într-una pozitivă! Mai mult, compasiunea de sine este asociată cu o evaluare mai realistă a propriei situații și a responsabilității proprii față de aceasta. Motivul este următorul: evitarea creșterii nivelului de distres prin auto-încriminare și catastrofare permite construirea unei percepții mai realiste asupra situației. Cercetările din domeniu psihologiei indică faptul că persoanele cu compasiune de sine au o reacție mai adecvată, echilibrată și non-defensivă la evenimentele pe care le experimentează.
Compasiunea de sine nu reprezintă indiferență față de ceea ce se întâmplă sau față de comportamentul propriu și nici nu este o scuză pentru a evita sau diminua responsabilitatea proprie. Având în vedere faptul că persoanele cu compasiune față de sine abordează propriile probleme, eșecuri și neajunsuri cu căldură și grijă și nu cu judecată și critică de sine, ele reacționează la evenimentele de viață cu calm, dar fără să minimizeze seriozitatea provocărilor lor. Ele au dorința de a obține ceea ce este cel mai bine pentru propria persoană și astfel manifestă reacții personale ce promovează bunăstarea proprie nefiind copleșiți de gânduri și emoții negative.
Persoanele cu un nivel crescut al compasiunii de sine depun efort să fie mai înțelegătoare cu sinele atunci când se confruntă cu dificultăți. Desigur că acest lucru nu elimină problema propriu-zisă ceea ce înseamnă că ele vor trăii emoții negative (vor manifesta tristețe, anxietate, furie), însă ele pot să își reducă din suferința inițială prin a răspunde printr-o manieră înțelegătoare și blândă.
Compasiunea de sine este puternic asociată cu starea de bine psihologică crescută și un nivel crescut al satisfacției în viață. Motivul este următorul: persoanele care manifestă înțelegere și blândețe față ele însele au un nivel mai crescut al stabilității emoționale, sunt mai rezistente la incidente negative, și sunt mai optimiste. De asemenea, este mai puțin probabil ca persoanele cu compasiune de sine să manifeste semne ale problemelor psihologice precum depresie severă sau anxietate cronică.
În aceeași manieră prin care omul a învățat să aibă un dialog intern în care se critică pe sine el poate învăța să își ofere compasiune de sine. Adică, el poate învăța să se trateze cu înțelegere și blândețe în timp ce își asumă responsabilitate și depune efort pentru a depăși situația problematică cu care se confruntă.
Credințele despre sine se împart în 4 categorii: (1) identitatea, (2) auto-eficacitatea, (3) stima de sine și (4) compasiunea de sine. Identitatea fiecărei persoane cuprinde 4 dimensiuni: (a) fizică, (b) personală, (c) socială și (4) colectivă. Există diferențe majore între oameni cu privire la importanță jucată de către una dintre aceste dimensiuni în formarea identității proprii. Auto-eficacitatea reprezintă credințele omului cu privire la măsura în care el va reuși să-și atingă obiectivele prin intermediul acțiunilor sale. Auto-eficacitatea se mai numește și încredere în sine. Această categorie de credințe va avea un impact major asupra motivației de a persista în activități mai ales atunci când ele sunt dificile. Stima de sine se referă la evaluări ale propriei persoane cu privire la caracteristici dezirabile din punct de vedere social. Nivelul stimei de sine a unui om va depinde de măsura în care el crede că este valorizat și acceptat de către alte persoane. Compasiunea de sine reprezintă modul în care persoana se tratează pe sine, în principal atunci când lucrurile nu merg bine. Compasiunea de sine implică un dialog intern prin care omul se încurajează și nu unul prin care se critică. Astfel, compasiunea se referă la recunoașterea faptului că realizarea unei sarcini este dificilă, asumarea responsabilității pentru greșeli și eșecuri și în același timp continuarea depunerii efortul necesar.
Dacă ai întrebări sau remarci cu privire la materialul prezentat te invit să mi le adresezi folosind formularul de contact.
